frânturi.de.gânduri.zbor.de.vise

Plouă... şi plouă şi-n sufletul meu, cu picuri mari şi reci peste cuvinte negrăite...Se aude-ncet acelaşi sunet slab. Timpul iaraşi s-a oprit din drumul lui, secunde-n şir, exact l-acelaşi ceas din noapte, de parc-ar vrea să-mi spună, nu ştiu ce. Ascult. E ploaia... Ce-i oare dincolo de sunetul solemn ce se aude? Zăresc ceva atât de drag, atât de cunoscut... Da, le ştiu. Sunt visele ce mi-au fost
alături mii de secunde ca acestea. Dar, par schimbate... Se poartă ca şi cum nu m-ar cunoaşte. Aştept...Aştept să vină şi să-mi umple sufletul ca altădată. Dar m-au uitat. Îmi sunt străine. E zborul lor ce se aude
ca un picur lung... e plânset, sunt suspine. Stau şi mă-ntreb, ce-mi va fi sufletul fără de voi...? Răspunde ploaia-n locul lor. Ele au plecat.S-au depărtat demult. Aşa de mult încât abia le mai zăresc. Mi-e dor, mi-e dor de tot, de fiecare particică-n parte. Dar ce-aş putea să spun să le conving să mai rămână? Se pare că s-au hotărât. Nu le opresc din drum. N-aş vrea să le oblig să stea.Le-aş frânge aripile lor firave. Mai bine aştept. Se aude iaraşi ploaia. Picuri se aud cum cad greoi... Nu ştiu pe unde au zburat secunde-n şir, minute. Aş vrea să fi ştiut din timp plecarea, să fi putut să-mi iau un rămas bun. Dar, iată, cât e depărtarea între tot ce am visat şi acum... Da, e mai bine că nu am ştiut de-a lor plecare. Sigur aş fi-ncercat să le opresc. Aş fi greşit. Se aude iaraşi ploaia...