Secunde trec, pierzându-şi urma... Se duc grăbite, ca şi cum nici n-ar fi fost. Nu pot numi Prezent decât o clipă trecătoare, ce imediat îmbracă aceeaşi haină veche, uitată, de: Trecut...
Secunde vin, purtate pe-aripi de speranţă şi-n zborul lor plin de avânt, aduc dorinţe de-mplinire şi le numesc sfios un: Viitor...
...cum aş putea să dau o definiţie Timpului?... continuă înlănţuire de clipe, momente unice, trăite diferit de fiecare om în parte? Ce sinonime i-aş putea da încât să fie pe deplin zugrăvit?
Ar fi complet să spun Secunde, Minute, Ore, Zile din viaţa noastră?...sau ar suna ca o definiţie fără de conţinut, fără acel "ceva" care-i dă sens ?
Să spun Bucurie, ar cuprinde în ea toate trăirile noastre? Sau ar fi numai părticele de viaţă..? Tristeţea e şi ea prezentă fără a ne cere şi părerea. Deznădejdea se furişeaza adesea..
Aş putea spune Aşteptare, dar ar fi oare de ajuns? De multe ori ea se transformă în Nerăbdare, şi te trezeşti înfrânt... Sigur e mai mult de-atât.
Să spun că-i Dor? ...dor de schimbare, de atins un ţel? Nu-i încă tot, nu-i de ajuns...
Cred ca am înţeles: Timpul e Dragoste! Căci dacă nu ar însemna şi dragoste, atunci cum am putea explica Timpul de azi sau poate chiar pe cel de mâine pe care ni-l acordă Tatăl nostru, în speranţa că vom învăţa să Îl iubim mai mult pe El şi pe cei care ne inconjoară?!? Timp oferit fără vreun merit, timp pe care îl irosim de multe ori fără a ne gândi că doar prin îndurarea celui care este Însusi definiţia Dragostei putem numi clipa de faţă: Acum...
Ce-i timpul...?
Dragostea adevărată...
Într-un show de televiziune intitulat : „Copiii spun lucruri trăsnite" , redactorul a întrebat o fetiţă de 6-7 ani : „Cum arată dragostea?" După ce s-a gândit puţin , fetiţa a răspuns :
-Eu arăt dragostea atunci când în pauza de la şcoală , îl las pe John să bea apă înaintea mea de la robinetul de pe hol, în timp ce noi toţi ceilalţi copii aşteptăm la rând.
-Înseamnă că îţi place foarte mult de John", a intervenit redactorul. Fetiţa a zâmbit îndelung, apoi a răspuns :
-Asta-i dragoste ; pentru că nici nu-mi place de el!"
Nu-i aşa că acest răspuns într-un fel ne implică şi pe noi ? Dumnezeu ne-a iubit pe când noi nu meritam şi ne-a dăruit din plinătatea Lui, har după har . El nu numai că ne-a lăsat în faţă , ci ne-a dat chiar locul Lui şi a luat El locul nostru.
În locul nostru a purtat păcatele, a suferit şi a murit pe cruce, pentru ca noi în locul Lui, să avem viaţă şi să moştenim slava. Aceasta-i adevărata dragoste !
Plouă...
Plouă... şi plouă şi-n sufletul meu, cu picuri mari şi reci peste cuvinte negrăite...Se aude-ncet acelaşi sunet slab. Timpul iaraşi s-a oprit din drumul lui, secunde-n şir, exact l-acelaşi ceas din noapte, de parc-ar vrea să-mi spună, nu ştiu ce. Ascult. E ploaia... Ce-i oare dincolo de sunetul solemn ce se aude? Zăresc ceva atât de drag, atât de cunoscut... Da, le ştiu. Sunt visele ce mi-au fost
alături mii de secunde ca acestea. Dar, par schimbate... Se poartă ca şi cum nu m-ar cunoaşte. Aştept...Aştept să vină şi să-mi umple sufletul ca altădată. Dar m-au uitat. Îmi sunt străine. E zborul lor ce se aude
ca un picur lung... e plânset, sunt suspine. Stau şi mă-ntreb, ce-mi va fi sufletul fără de voi...? Răspunde ploaia-n locul lor. Ele au plecat.S-au depărtat demult. Aşa de mult încât abia le mai zăresc. Mi-e dor, mi-e dor de tot, de fiecare particică-n parte. Dar ce-aş putea să spun să le conving să mai rămână? Se pare că s-au hotărât. Nu le opresc din drum. N-aş vrea să le oblig să stea.Le-aş frânge aripile lor firave. Mai bine aştept. Se aude iaraşi ploaia. Picuri se aud cum cad greoi... Nu ştiu pe unde au zburat secunde-n şir, minute. Aş vrea să fi ştiut din timp plecarea, să fi putut să-mi iau un rămas bun. Dar, iată, cât e depărtarea între tot ce am visat şi acum... Da, e mai bine că nu am ştiut de-a lor plecare. Sigur aş fi-ncercat să le opresc. Aş fi greşit. Se aude iaraşi ploaia...
